Prognoza ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Ce se întâmplă la începutul lunii aprilie

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Ce se întâmplă la începutul lunii aprilie
(FOTO - ilustrativ)
Publicat: 29/03/2022, 12:14

Temperaturile vor avea fluctuații destul de mari în următoarele două săptămâni, a anunțat, marți, Administrația Națională de Meteorologie, dar până la finalul acestei perioade, acestea vor ajunge la nivelul normal pentru acest sezon.

Prognoza meteo pentru următpoarele 14 zile vizează toate regiunile țării.

BANAT

Potrivit ANM, vremea caldă din perioada 28 martie – 1 aprilie se va caracteriza printr-o medie regională a maximelor termice cuprinsă între 17 și 20 de grade și a minimelor în creștere semnificativă, de la 0…2 grade spre 7…9 grade în ultimele două nopți.

Apoi vremea se va răci accentuat, astfel încât pe 3 aprilie temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 6 grade, iar cele minime vor fi apropiate de 0 grade. Din 4 aprilie se estimează încălzirea treptată a vremii, ceea ce va conduce la sfârșitul celei de-a doua săptămâni la o medie a maximelor termice de 17…18 grade și a minimelor de 4…6 grade, valori în jurul celor normale în prima decadă a lunii aprilie.

Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate, arată sursa citată.

CRIŞANA

Meteorologii estimează că vremea caldă din perioada 28 martie – 1 aprilie se va caracteriza printr-o medie a maximelor termice cuprinsă între 16 și 19 grade și a minimelor în creștere semnificativă, de la -1…0 grade spre 7…8 grade în ultimele două nopți. Apoi vremea se va răci accentuat, astfel încât pe 3 aprilie temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 6 grade, iar cele minime vor fi de -1…0 grade.

Din 4 aprilie se estimează încălzirea treptată a vremii, ceea ce va conduce la sfârșitul celei de-a doua săptămâni la o medie a maximelor termice de 16…17 grade și a minimelor de 5…6 grade, valori normale pentru prima decadă a lunii aprilie în această regiune.

Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate.

TRANSILVANIA

În perioada 28 martie – 1 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor termice de 16…17 grade și a minimelor ce va fi în creștere de la -4…-2 grade până la 5…6 grade la sfârșitul acestei perioade.

Răcirea bruscă a vremii se va resimți în 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 4…5 grade, iar a minimelor în jurul a -4 grade.

Ulterior, procesul de încălzire a vremii va continua până pe 10 aprilie, astfel că, în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor evolua în limite normale penru această regiune, cu o medie a maximelor de 14…16 grade și a minimelor de 1…3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

MARAMUREŞ

Potrivit ANM, între 28 și 31 martie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor termice de 15…17 grade și a minimelor ce va fi în creștere de la -3…-2 grade până la 6…7 grade la sfârșitul acestei perioade.

La fel ca în regiunile menționate anterior, răcirea bruscă a vremii se va resimți în special pe datele de 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 4…5 grade, iar a celor minime în jurul a -3 grade. Ulterior, se estimeză o încălzire a vremii până pe 10 aprilie, astfel că, în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor evolua în limite normale pentru această regiune, cu o medie a maximelor de 12…15 grade și a minimelor de 1…4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

MOLDOVA

Valorile termice vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal, în perioada 28 martie – 1 aprilie, cu o medie regională a maximelor în jur de 20 de grade și minime în creștere de la 2…3 grade la începutul intervalului până la 6…8 grade.

Potrivit ANM, răcirea va fi accentuată cel mai probabil în 3 și 4 aprilie, când este estimată o medie a temperaturilor maxime de 6…8 grade și minime în jur de -2 grade. Ulterior se va încălzi treptat, astfel că valorile termice vor reveni în limite normale, respectiv o medie a maximelor de 14…18 grade și a minimelor de 3…5 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

DOBROGEA

Între 29 martie – 2 aprilie, îndeosebi în partea continentală a regiunii vremea va deveni mult mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor de 18…20 de grade și minime în creștere semnificativă de la 2…4 grade la începutul intervalului până la 10…12 grade.

Răcirea va fi accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie, când este estimată o medie a temperaturilor maxime de 8…10 grade și minime în jur de 2 grade. Ulterior, valorile termice vor reveni în limite normale, respectiv o medie a maximelor de 14…17 grade și minime de 5…8 grade.

După 31 martie, temporar vor fi ploi, însă probabilitatea de apariție a acestora va fi mai ridicată în zilele de 2 și 3 aprilie.

MUNTENIA

Vremea va deveni mult mai caldă decât în mod normal, în perioada 29 martie – 1 aprilie, cu o medie a maximelor de 21…23 de grade și minime în creștere semnificativă de la 2 grade la începutul intervalului până la 10 grade. Răcirea va fi accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 9…11 grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Valorile termice vor reveni în limite normale după 6 aprilie, respectiv o medie a maximelor de 16…19 grade și minime de 2…6 grade.

După 31 martie, temporar vor fi ploi, însă probabilitatea de apariție a acestora va fi mai ridicată în perioada 1- 3 aprilie, când izolat vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

OLTENIA

Vremea va deveni caldă în perioada 29 martie – 1 aprilie, cu o medie regională a maximelor de 18…21 de grade și minime în creștere semnificativă, de la 1…3 grade la începutul intervalului până la 10 grade. Apoi vremea se va răci accentuat, astfel că, în zilele de 3 și 4 aprilie sunt estimate maxime în jur de 9 grade și minime, ce pot fi ușor negative. După 5 aprilie se va încălzi treptat, până la o medie a maximelor de 16…18 grade și minime de 4…6 grade, valori ce se vor situa în jurul normelor climatologice.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

LA MUNTE

Potrivit ANM, media maximelor va fi de 7…9 grade până pe 1 aprilie, apoi temperatura va scădea accentuat, iar în zilele de 3 și 4 aprilie vor predomina valorile termice diurne negative (în medie -2 grade). Ulterior se va încălzi și se va reveni la o medie a maximelor de 7…8 grade.

Evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, care în mare parte din interval se vor situa între -4 și 2 grade, cu excepția dimineților de 3, 4 și 5 aprilie, când se va ajunge la valori de -8…-6 grade.

După 30 martie, temporar vor fi precipitații, iar mai ales în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cantitățile de apă vor fi însemnate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
×